O nouă dronă se inspiră din zborul păsărilor pentru a se strecura peste tot

de: Alexandru Puiu
21 03. 2017

Majoritatea dronelor moderne nu au nimic în comun cu păsările tradiționale, dar o nouă dronă a luat tot ce este mai bun de la înaripate.

În loc de câteva elice, o nouă dronă s-a inspirat din structura osoasă și obiceiurile păsărilor cu scopul de a decola și ateriza în circumstanțe dificile. În plus, mecanica aripilor pare să fie suficient de creativă încât drona s-ar putea strecura prin zone în care orice altă dronă nu încape.

Drona este rezultatul unui efort de cercetare și dezvoltare pe parcursul mai multor ani investit de către BMT Defense Services și Universitatea din Bristol, Regatul Unit. Conform celor de la Popular Mechanics și după cum se poate vedea în clipul de mai sus, performanța este una destul de impresionantă, iar implicațiile potențiale din domeniul apărării sunt numeroase. Acest proiect face parte din programul Marii Britanii intitulat Autonomous Systems Underpinning Research. Pe termen lung, conform declarațiilor oficiale, drona inovativă va putea fi folosită pentru stingerea incendiilor sau livrarea de colete în zone greu accesibile.

Dacă vă uitați foarte atent la o pasăre în momentele premergătoare aterizării, aceasta își înclină un pic aripile în sus și face mici gesturi pentru fixarea traiectoriei. De aceleași gesturi este capabilă și această dronă datorită unor aripi care, pe lângă mișcările clasice în sus și în jos, sunt capabile să-și schimbe forma în timp real. Această particularitate este utilă în cazul în care este nevoie de o formă mai aerodinamică. Odată compactate, aripile facilitează rostogolirea în aer.

Un algoritm de inteligență artificială era inevitabil ca setul stufos de abilități să fie folosit la capacitate maximă. Din acest motiv, noua dronă folosește un sistem intitulat Q-learning. Acesta a obligat drona să învețe să-și creeze traseul optim între două puncte prin tentative succesive asociate unui anumit nivel de satisfacție. În practică, totul a fost ca un joc video în care drona încerca să obțină scorul maxim. Nu au fost necesare decât aproximativ 5000 de încercări până când drona a aterizat fără vreo pistă specială și fără să pățească ceva.